Translate

CONFERINŢE :







FILM:




Trăiesc în bucurie, linişte interioară, echilibru, înţelegându-i şi acceptându-i pe toţi şi continuând zi de zi să-mi respect valoarea mea fundamentală – LIBERTATEA.


"Fiecare soldat poartă în raniţă bastonul de mareşal".


O SĂ FIE BINE, este nevoie, de optimism şi speranţă. PÂNĂ CÂND ?! (Un Anonim actual).



Un mare Maestru de Qigong, din România (AC), spunea într-una din conferinţele sale: “speranţa înseamnă o dezamăgire amânată” ; aceasta nu înseamnă abandonarea speranţei, ci îndemnul de a face ACUM ceea ce vrei să faci şi ceea ce eşti în stare.

Dar să vorbim despre energia orgonică şi despre orgonite !

Un ORGONIT – prin forma sa, dar mai ales prin compoziţia complexă (diverse cristale din cuarţ, pietre semipreţioase variate, minereuri diferite, răşini naturale, lemn, flori, frunze şi alte compozite – aşa cum le realizăm noi) crează o matrice vie – un miniportal – ce ajută la revigorarea corpului şi însănătoşirea lui.

Modul de funcţionare este simplu şi foarte eficient.

Este ca şi când am avea o porţiune de munte (cu cristalele, pietrele şi minereurile lui) şi de pădure (cu flori, lemne diverse, răşină-seva copacilor) lângă noi, indiferent că suntem acasă, la birou, in trafic, etc. Această energie este pusă în mişcare de diferitele spirale (spirala fiind forma sub care circulă energia…) din interiorul dispozitivelor orgonice şi intră în contact cu energia apei (care este un cristal lichid) ce se găseşte în celulele şi în ţesuturile noastre, astfel calibrându-ne şi aliniindu-ne corpul fizic cu cel energetic şi mărindu-ne astfel corpul de lumină…


Aşadar, se întâmplă ceva conform zicalei: “ dacă Mahomed nu merge (nu poate ajunge) la munte, vine muntele la Mahomed”, iar mai departe totul decurge de la sine - apropo de inteligenţa materiei.

În rezumat…, un ORGONIT este un portal (mai mare, ori mai mic) energetic ce ne ajută la revigorarea corpului şi însănătoşirea lui.

Aveţi aici, diverse modele:

http://putereaorgonului.blogspot.ro/2013/06/catalog-de-produse.html


Pentru alte informaţii sunaţi la:

0728.678.853, sau la: 0751.911.613


Să auzim de la foarte bine în sus !


vineri, 14 iunie 2013

ORGONUL, ENERGIA VIEŢII !




“Sunt perfect constient de faptul ca omenirea a stiut, de multa vreme, de existenta unei energii universale, aflata la baza vietii. Totusi, sarcina de baza a stiintelor naturii consta in a face utilizabila aceasta energie. Aceasta e diferenta fundamentala dintre munca mea si toata stiinta anterioara.” – Wilhelm Reich 1897-1957


In anii ’30, dr. Wilhelm Reich, un remarcabil medic si psihanalist austriac, a descoperit o noua energie fizica, puternica si, pentru urmatoarele decenii, si-a dedicat viata investigarii legilor si proprietatilor ei. El a confirmat existenta acestei energii in corpul uman… a verificat prezenta ei in atmosfera… a dezvoltat un instrumentar pentru a o observa si colecta si a captat-o pentru diverse utilizari, de la tratarea cancerului, pana la alimentarea unor motoare si experimente climatice. Reich si-a denumit descoperirea: energie orgonica. Dar tragedia a fost ca era o descoperire pentru care lumea nu era pregatita, inca.

ARTICOL ORIGINAL SI FILM, AICI:



Fascinat ca si voi de aceste informatii, m-am apucat sa studiez, sa inteleg si sa simt, mai apoi, cum functioneaza aceasta energie minunata. De multe ori, obosit fiind, nu reuseam sa imi regasesc linistea interioara, pentru a ma deconecta de la activitatile zilnice, printr-o meditatie, ori altceva care sa ma ajute sa ma conectez la sursa mea interioara, astfel ca mi-am propus sa incerc si eu sa construiesc un orgonit dupa cum am inteles. Azi asa, maine asa, pana cand am simtit ca sunt mai putin agitat, ca ma odihnesc mai bine si ca eram mai optimist. Stiu ca totul se gaseste in noi si totul depinde de noi, dar eu ma bucur ca mi-am gasit si acest ajutor, zicandu-mi: “chiar functionez /functioneaza, la alti parametrii vibrationali” – si asa este, pentru ca energia orgonica regularizeaza fluxul energetic din corp, apoi protejeaza si de perturbatii electromagnetice, perturbatii care se pare sunt tot mai multe in aceasta perioada.

 Daca doriti mai multe informatii, va invit sa vizitati postul anterior, intitulat:
In aceste doua filmulete, ce urmeaza, gasiti un rezumat de pe link-ul de mai sus, cu tot ce am considerat a fi util de stiut:

In urmatoarele doua filmulete gasiti demonstratii ale functionarii energiei orgonice, pe care nu le-am facut eu, dar care sunt adevarate fiindca am experimentat astfel de energie:
Mentionez ca orgonitele pe care le confectionez, nu influenteaza clima si nici nu intervin brutal in modificarea starii de constiinta (gen control mental, cum am vazut ca se scrie prin diverse locuri), ci purifica aerul curatandu-l de impuritati si lasand loc pentru a curge mai multa prana, rezultatul fiind: energie mai multa, protectie, sanatate si tot ce rezulta de aici. Este normal sa ne putem ajuta si de "dispozitive", pana vom stapani respiratia pranica. Eu tot construind orgoane am facut tot felul de teste, caci curiozitatea mea de inginer, mereu mi-a fost un prieten bun, ajutandu-ma sa fac cate un pas inainte. Astfel, am constatat cu ajutorul prietenilor ce vad aurele si prin masuratori cu ansa,  ca daca pun un orgon deasupra unui magnet sau in apropiere de un magnet, campul orgonic se condenseaza putand fi usor vizibil si de catre cei ce inca nu si-au dezvoltat atat de mult vederea in astral. Asta m-a facut sa fac cateva teste cu apa de baut.  Am constatat ca daca pun un pahar de apa pe un orgon ce contine in compozitie si un magnet, se energizeaza mai repede, iar daca pun un orgon identic si deasupra paharului am o apa energizata si purificata instantaneu Este normal sa se intample asa, caci energia fiind mai condensata, trece prin lichid astfel:
   Se formeaza o elicoida de transfer, dupa cum observati mai sus
M-am gandit sa va prezint acest aspect, intrucat suntem majoritatea tot mai devalizati energetic, din multiple motive. Energizarea organismului se realizeaza prin desfundarea circuitelor energetice (a chakrelor) si circulatia energiei vitale (pranice) corespunzatoare pana la nivel celular. De aceea este bine sa avem aceste dispozitive orgonice.
Pentru protectie impotriva undelor de tot felul (emisii telefonice, televizor, alte aparate electrocasnice,  diverse emisii...), purificare energetica, sunt foarte eficiente orgoanele fara magneti, dar pentru energizare rapida si mentinerea sanatatii, sunt bune cele ce contin si magneti. Daca la acestea adaugati si cate o mandala gen „cristale de apa” (asa cum le descrie Masaru Emoto) efectul este unul mai mult decat benefic, obtinand rezultate deosebite in privinta sanatatii trupului fizic, astfel creeand mediul propice si sufletului ce locuieste in el, putand sa ne desfasuram misiunea pentru care ne-am intrupat pe pamant, in conditii optime.
Fiecare poate sa isi faca propriile programe cu care sa incarce un orgonit (aceasta incarcare venind din interior, de la eu-ul nostru superior care este cel mai bun prieten). Totul este atat de simplu, caci avem atatea minunatii in jurul nostru, in semenii nostri, in natura, in tot ceea ce ne inconjura. Putem lua toate aceste aspecte si sa le amplificam in noi, cu iubirea noastra, apoi prin tehnici specifice de meditatii, in care ascultam o muzica ce ne face sa vibram (ce rezoneaza cu noi - este un mod de activare celulara...) vizualizam o imagine superba, cantam, dansam, pictam, sculptam, scriem, ori facem orice altceva ce simtim ca ne umple de bucurie si satisfactie - apoi le redam universului. Pentru cei  mai „pragmatici”(printre care si eu)  sunt foarte utile aceste orgonite pe care sa le incarcam cu frumoasa noastra energie despre care tocmai scriam mai sus – prin puterea noastra mentala. Oamenilor le place in general sa se sprijine pe obiecte "palpabile" pentru intarirea increderii in ei.  Sigur ca este foarte bine sa existe si astfel de instrumente in jurul nostru, care sa purifice mediul in care stam, sa ne energizeze, alaturi de o alimentatie sanatoasa, miscare fizica in natura, etc.

Daca va doriti un astfel de orgonit si nu il puteti realiza singuri, va stau la dispozitie direct pe acest blog, sau la telefon: 0751.911.613

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu