Translate

CONFERINŢE :







FILM:




Trăiesc în bucurie, linişte interioară, echilibru, înţelegându-i şi acceptându-i pe toţi şi continuând zi de zi să-mi respect valoarea mea fundamentală – LIBERTATEA.


"Fiecare soldat poartă în raniţă bastonul de mareşal".


O SĂ FIE BINE, este nevoie, de optimism şi speranţă. PÂNĂ CÂND ?! (Un Anonim actual).



Un mare Maestru de Qigong, din România (AC), spunea într-una din conferinţele sale: “speranţa înseamnă o dezamăgire amânată” ; aceasta nu înseamnă abandonarea speranţei, ci îndemnul de a face ACUM ceea ce vrei să faci şi ceea ce eşti în stare.

Dar să vorbim despre energia orgonică şi despre orgonite !

Un ORGONIT – prin forma sa, dar mai ales prin compoziţia complexă (diverse cristale din cuarţ, pietre semipreţioase variate, minereuri diferite, răşini naturale, lemn, flori, frunze şi alte compozite – aşa cum le realizăm noi) crează o matrice vie – un miniportal – ce ajută la revigorarea corpului şi însănătoşirea lui.

Modul de funcţionare este simplu şi foarte eficient.

Este ca şi când am avea o porţiune de munte (cu cristalele, pietrele şi minereurile lui) şi de pădure (cu flori, lemne diverse, răşină-seva copacilor) lângă noi, indiferent că suntem acasă, la birou, in trafic, etc. Această energie este pusă în mişcare de diferitele spirale (spirala fiind forma sub care circulă energia…) din interiorul dispozitivelor orgonice şi intră în contact cu energia apei (care este un cristal lichid) ce se găseşte în celulele şi în ţesuturile noastre, astfel calibrându-ne şi aliniindu-ne corpul fizic cu cel energetic şi mărindu-ne astfel corpul de lumină…


Aşadar, se întâmplă ceva conform zicalei: “ dacă Mahomed nu merge (nu poate ajunge) la munte, vine muntele la Mahomed”, iar mai departe totul decurge de la sine - apropo de inteligenţa materiei.

În rezumat…, un ORGONIT este un portal (mai mare, ori mai mic) energetic ce ne ajută la revigorarea corpului şi însănătoşirea lui.

Aveţi aici, diverse modele:

http://putereaorgonului.blogspot.ro/2013/06/catalog-de-produse.html


Pentru alte informaţii sunaţi la:

0728.678.853, sau la: 0751.911.613


Să auzim de la foarte bine în sus !


luni, 10 noiembrie 2014

TERAPIE PRIN MOXIBUSTIE ORGONICĂ




                                  Poate vă veţi întreba ce înseamnă această formă de terapie. 
Moxibustia = metodă a medicinii tradiţionale orientale (China, Coreea), care constă din aplicarea punctuală (adică în anumite puncte de pe meridiane), a moxei (o mică grămăjoară realizată din frunze uscate şi mărunţite, care se aprinde arzând mocnit, uneori chiar diferite tipuri de răşini naturale). Efectul terapeutic rezultă atât din efectul termic local (stimularea punctelor de acupunctură, provocarea unui aflux de sânge capilar zonal sporit), cât şi prin difuziunea principiilor active din plante,
prin piele.
Aşadar, această procedură se rezumă la concentrarea unei forme de energie (caldura) pe anumite zone de pe corpul nostru fizic, pe meridiane, chakre, sau locuri cu deficit energetic (în care dezechilibrul s-a manifestat déjà printr-o durere).

În cazul terapiei prin moxibustie orgonică, această procedură descrisă mai sus se face atât pe corpul fizic, dar mai ales pe corpul de lumină, corp din care preluăm hrana noastră la nivel celular, Prana/Qi/Energia Orgonică (noi înşine fiind orgoni care interacţionăm cu alţi orgoni, prin câmpul nostru informaţional, care este LUMINA…). 
Această formă de terapie îmbină energia luminii “solide” – reprezentată prin dispozitivele orgonice – cu energia luminii “lichide”, transmisă de aparatul LUVIOM, pe anumite frecvenţe de culori. 
Astfel se crează mici portaluri  ce ajută corpul de lumină să se alimenteze mai bine cu energia vitală din univers, pe care apoi să o direcţioneze spre corpul fizic, prin centrii săi energetici - vortexuri numite şi chakre. 
Este ca şi atunci când facem un duş pe corpul fizic (exterior), astfel beneficiind şi interiorul -  care nu mai primeşte viruşi şi se relaxează. Tot aşa este şi cu corpul de lumină, care este format din mai multe corpuri, ca spre exemplu corpul emoţional, care este cel mai aproape de cel fizic....

Un orgonit – prin forma sa, dar mai ales prin compoziţia complexă (diverse cristale din cuarţ, pietre semipreţioase variate, minereuri diferite, răşini naturale şi alte compozite – aşa cum le realizăm noi) crează o matrice vie – un miniportal – ce ajută la revigorarea corpului şi însănătoşirea lui. Este ca şi când am avea o porţiune de munte (cu cristalele şi minereurile lui) şi de pădure (cu flori, lemne diverse, răşină-seva copacilor) lângă noi, indiferent că suntem acasă, la birou, etc. Această energie este pusă în mişcare de diferitele spirale din interiorul dispozitivelor orgonice şi intră în contact cu energia apei (cristal lichid) ce se găseşte în celulele şi în ţesuturile noastre, astfel calibrându-ne şi aliniindu-ne corpul fizic cu cel energetic.

             Terapia se desfăşoară pe mai multe niveluri, de către o persoană iniţiată în diverse terapii alternative şi complementare.  

Întâi se măsoară câmpul energetic al pacientului, apoi se vizualizează aura şi prana din compoziţia sa. 
Se stabileşte care este tensiunea arterială, înainte de aşezarea sub aparatul LUVIOM şi a aplicării dispozitivelor orgonice pe chakre. În funcţie de aceşti parametri, urmează aşezarea pacientului sub aparat, iniţial în poziţie verticală, având aşezat deasupra chakrei coroană cristalul de cuarţ pe şapte laturi al aparatului, prin care trece lumina emisă de acesta, pe frecvenţa coloristică corespuzătoare. 


În tot acest timp, tălpile picioarelor (fără încălţăminte) stau pe un cristal de cuarţ fumuriu (acest tip de cristal – după cum se ştie - fiind renumit pentru energia sa vindecătoare). Astfel se face înduşarea (curaţarea corpului energetic), alinierea şi împământarea, ce precede moxibustia orgonică – la fel cum în reiki se face întâi curăţarea şi alinierea centrilor energetici, înainte de terapia propriu-zisă. 
În acest interval de timp, cât se stă sub aparat, sonda în spectrul UV se aşează în diferite zone ale corpului pacientului, după indicaţia terapeutului - foto:






După terminarea acestei proceduri, pacientul este aşezat în poziţie orizontală (întâi cu faţa în sus, apoi cu faţa în jos) pe un pat, măsurându-i-se energia chakrelor prin tehnici reiki, ori radiestezice – după cum se vede în aceste imagini, unde aparatul este închis si pus pe masă lângă capul pacientului - făcându-se doar măsurători:


Apoi, pe fiecare chakră se aşează un dispozitiv orgonic (în formă de con, sau de disc), ce are în compoziţie cristal de cuarţ şi pietre semipreţioase în culoarea chakrei respective, iar ulterior se lucrează pe ele cu aparatul LUVIOM, pe fiecare vortex şi pe întregul corp, mai apoi, accesându-se anumite meridiane energetice şi vortexuri, după cum se observă şi în aceste imagini:




La sfârşitul procedurii, dispozitivele orgonice, în funcţie de temperatura lor şi de cea a locului pe care au fost aşezate, indică dacă este sau nu un deficient energetic – ele acţionând ca un fel de ventuze, dar pe corpul de lumină.

             În timpul terapiei se pot simţi senzaţii de căldură, răcoare, furnicături, mâncărimi, iar uneori uşoare dureri, în zonele cu probleme, dureri care ulterior scad în intensitate – odată cu deblocarea meridianului respectiv – începând astfel procesul de vindecare. 
Uneori pacienţii nu simt nimic pe corpul fizic, dar descriu anumite trăiri...explicând cu mâna pe corp, pe unde au simţit adieri, curgeri ca de râu, vârtejuri, chiar şi mirosuri,  având o stare de bine şi de relaxare totală. 

La sfârşitul terapiei, se ia din nou tensiunea arterială, pentru a se vedea diferenţele şi ce se întâmplă pe corpul fizic (în funcţie de variaţiile tensiunii mari), pe corpul energetic (în funcţie de tensiunea mică) şi cum raspunde inima (prin variaţia pulsului) la echilibrarea celor două. 
Se masoară din noua câmpul energetic, se vizualizează aura şi activitatea pranică din ea, apoi se discută paşii de urmat. 
Întreaga procedură durează aproximativ o oră, oră în care se beneficiază (pe lângă cele descrise mai sus) de relaxare, meditaţie, proceduri diverse de tehnici cu lumină, sfaturi nutriţionale, materiale instructive, etc.