Translate

CONFERINŢE :







FILM:




Trăiesc în bucurie, linişte interioară, echilibru, înţelegându-i şi acceptându-i pe toţi şi continuând zi de zi să-mi respect valoarea mea fundamentală – LIBERTATEA.


"Fiecare soldat poartă în raniţă bastonul de mareşal".


O SĂ FIE BINE, este nevoie, de optimism şi speranţă. PÂNĂ CÂND ?! (Un Anonim actual).



Un mare Maestru de Qigong, din România (AC), spunea într-una din conferinţele sale: “speranţa înseamnă o dezamăgire amânată” ; aceasta nu înseamnă abandonarea speranţei, ci îndemnul de a face ACUM ceea ce vrei să faci şi ceea ce eşti în stare.

Dar să vorbim despre energia orgonică şi despre orgonite !

Un ORGONIT – prin forma sa, dar mai ales prin compoziţia complexă (diverse cristale din cuarţ, pietre semipreţioase variate, minereuri diferite, răşini naturale, lemn, flori, frunze şi alte compozite – aşa cum le realizăm noi) crează o matrice vie – un miniportal – ce ajută la revigorarea corpului şi însănătoşirea lui.

Modul de funcţionare este simplu şi foarte eficient.

Este ca şi când am avea o porţiune de munte (cu cristalele, pietrele şi minereurile lui) şi de pădure (cu flori, lemne diverse, răşină-seva copacilor) lângă noi, indiferent că suntem acasă, la birou, in trafic, etc. Această energie este pusă în mişcare de diferitele spirale (spirala fiind forma sub care circulă energia…) din interiorul dispozitivelor orgonice şi intră în contact cu energia apei (care este un cristal lichid) ce se găseşte în celulele şi în ţesuturile noastre, astfel calibrându-ne şi aliniindu-ne corpul fizic cu cel energetic şi mărindu-ne astfel corpul de lumină…


Aşadar, se întâmplă ceva conform zicalei: “ dacă Mahomed nu merge (nu poate ajunge) la munte, vine muntele la Mahomed”, iar mai departe totul decurge de la sine - apropo de inteligenţa materiei.

În rezumat…, un ORGONIT este un portal (mai mare, ori mai mic) energetic ce ne ajută la revigorarea corpului şi însănătoşirea lui.

Aveţi aici, diverse modele:

http://putereaorgonului.blogspot.ro/2013/06/catalog-de-produse.html


Pentru alte informaţii sunaţi la:

0728.678.853, sau la: 0751.911.613


Să auzim de la foarte bine în sus !


joi, 26 iulie 2018

BRĂȚĂRI TERAPEUTICE




         Dragilor, pe lângă ce confecționăm deja și vedeți pe acest blog, confecționăm - ca noutate -  brățări pentru picior (pentru mână există destule, în foarte multe variante, combinații...), dar din pietre deosebite, respectiv magnetite/hematite albe (care sînt mai rare, deobicei acestea fiind negre, sau roșii) și magnezite (conțin magneziu). Abia le-am găsit, dar cu siguranță a meritat timpul căutărilor. Aceste două tipuri de pietre le-am combinat cu jad verde, toate sînt sferice și au diametrul de 1 cm.

          Din câte am înțeles, glezna piciorului este mult mai sensibilă decât încheietura mâinii, răspunzând mai repede la stimuli și cum uneori circulația periferică devine deficitară ne putem ajuta și altfel, nu numai cu medicamente. 
Apoi, bărbații nu prea folosesc brățări pe mâini, mai ales dacă sînt albe, ori așa, pe sub pantalon, nu se văd.

         Dar iată ce proprietăți au hematitele și magnezitele (iar culoarea albă le îmbină pe toate celelalte, fiind culoarea chakrei unificate, a perfecțiunii...).


 MAGNEZITUL

Inline image
il_570xN.1266869657_1wle

CARACTERISTICI. Aduce pace profundă pentru meditaţie şi relaxare. Plasat pe al treilea ochi, îmbunătăţeşte vederea şi imaginaţia, activează chakra inimii şi stimulează dragostea sinceră, inclusiv pentru propria persoană necesară pentru acceptarea iubirii celorlalţi. 

Promovează iubirea necondiţionată în situaţiile în care relaţiile cu ceilalţi sunt dificile din cauza comportamentului sau dependenţelor acestora. Vă ajută să vă focalizaţi, să fiţi calmi, lăsând cealaltă persoană să fie ea însăşi, fără să o incitaţi să se schimbe şi fără să fiţi afectaţi de dificultăţile sale. 

In plan psihologic, magnezitul înlătură orice formă de autoamăgire. Permite identificarea gândurilor şi sentimentelor din subconştient şi analizarea cauzelor acestora, dacă este nevoie prin întoarcerea în trecut. Induce o atitudine pozitivă în privinţa vieţii. Ii ajută pe egoişti să facă un pas în spate şi vă învaţă cum să-i ascultaţi cu atenţie pe ceilalţi. 
Forma circumvolută a magnezitului are un efect puternic asupra minţii, armonizează emisferele cerebrale şi stimulează ideile şi materializarea lor. 

Acest cristal are un efect calmant asupra emoţiilor, favorizând tolerarea stresului emoţional. Susţine persoanele nervoase şi nehotârâte, ajutându-le să-şi învingă iritabilitatea şi intoleranţa.

EFECTE TĂMĂDUITOARE. Bogat în magneziu, favorizează absorbţia acestei substanţe minerale în corp. 

Detoxifică şi neutralizează mirosul corporal, acţionează ca antispasmodic şi relaxant muscular, tratează crampele menstruale, gastrice, intestinale şi vasculare, precum şi durerea provocată de calculii biliari şi renali. 

Tratează afecţiunile osoase şi dentare, previne crizele de epilepsie, ameliorează durerile de cap, mai ales migrenele, împiedică formarea cheagurilor de sânge. 

Accelerează metabolismul grăsimilor şi dizolvă colesterolul, prevenind ateroscleroza şi angina pectorală. 
Bun profilactic pentru afecţiunile cardiace, echilibrează temperatura corporală, scăzând febra şi vindecând răcelile.

POZIŢIONARE. Unde este nevoie, în contact cu pielea. 

MAGNETITUL


Inline image
aeProduct.getSubject()

CARACTERISTICI. Magnetitul (hematitul magnetic) stimulează ficatul și măduva osoasă. 
Susține oxigenarea sângelui și a sistemul circulator în general. Plasat pe o rană, stimulează circulația sângelui către acea zonă și grăbeste vindecarea.

Magnetiul ajută energia să curga prin merdianele blocate și poate fi folosit în locul acelor de acupunctură pentru a stimula punctele de pe meridiane. 
Este util în combaterea anemiei și susține atît creșterea numerică a globulelor roșii, cât și eficiența acestora.


EFECTE TĂMĂDUITOARE.  Magnetitul este extrem de util în cazul leziunilor generate de sport, întrucât estompează durerea și elimină crampele musculare. 

Furnizează energia vindecătoare necesară pentru recuperare. 
Este benefic în cazurile de astm, vindecă bolile sângelui și ale sistemului circulator, ale pielii și ale părului. 

Magnetitul stimulează organele lente și le sedează pe cele hiperactive. 

Este un antiinflamator natural (ca magnetul) și vindecă durerile și crampele musculare și osoase. Totodată oprește sângerările nazale.

POZIŢIONARE. Unde este nevoie, în contact cu pielea.

JADUL
Imagini pentru JAD BRUT

Margele jad malaezian 6mm


CARACTERISTICI: Piatra de jad, o minune pentru sănătate. 

De mii de ani, pietrele de jad au multiple beneficii pentru sănătate şi longevitate Jadul verde — creeaza armonie, este aducator de pace, calm, alunga starile depresive, alunga spiritele rele.

Poporul chinez consideră jadul o piatră sacră, simbolizând cele cinci virtuți exprimate de Confucius — înțelepciunea, compasiunea, modestia, curajul și dreptatea.

EFECTE TĂMĂDUITOARE: Jadul este cunoscut ca piatra aducătoare de noroc și echilibru fiind un puternic protector împotriva accidentelor. 

Jadul are proprietatea de a înmagazina atât căldura, cât și frigul. Nu întâmplător a fost folosit încă din cele mai vechi timpuri în tratarea diferitelor afecțiuni. 

Jadul aduce corpului o sursă de caldură sănătoasă, motiv pentru care este recomandat în tratarea picioarelor și mâinilor reci, dar are și rolul de a absorbi din corp sursa de caldură nesănătoasă - dată de entorse, inflamații, etc. De aici și explicația denumirii jadului ca fiind o piatră magică.

POZIȚIONAREUnde este nevoie, în contact cu pielea.


NOTĂ:

Vă este de ajutor mai ales pe timpul nopţii, astfel că spre dimineaţă la trezire, nu veţi mai avea cârcei, dureri musculare, ori dureri articulare.

Având aceste informații, dacă veți considera că o astfel de brățară alcătuită din cele trei pietre minunate, vă poate fi un prieten bun, vă putem confecționa.
Pentru aceasta este nevoie să îmi spuneți circumferința gleznei piciorului stâng - partea stângă este mai vascularizată - atunci când stați în picioare (când mușchiul nu este relaxat). Brațara arată ca în imaginea de la începutul și sfârșitul acestei postări. Este confecționată dintr-o bucată - fără intercalări de piese ca: metal, lemn, plastic, ori inchizători - pentru a nu întrerupe, sau bloca, fluxul perfect circular al energiei degajate de pietre. 


Să auzim doar de la foarte bine în sus !




duminică, 1 iulie 2018

ORGONITE NOI ȘI VECHI






Am revenit cu o serie mai nouă, dar și mai veche, de orgonite, după cum vedeți în imaginile ce urmează.


CUBUL - are latura de 6, 5 cm., un cristal central de cuarț alb cu grosimea de 2 cm. și lungimea de 5 cm., învelit într-o spirală din sârmă de cupru, diverse chipsuri și pietre semiprețioase și compozit orgonic specific (inclusiv lavandă :)) , fiindcă tot este vremea ei).

PIRAMIDA - are baza de 9,5 cm., înălțimea de 6 cm., conține cristale amorfe de cuarț alb, pietricele semiprețioase diverse și compozit orgonic specific.

SFERA -  are diametrul de 6 cm., iar în interior există un cristal de cuarț alb de 2 cm. grosime și 5 cm. lungime. Conține și ea diverse pietricele semiprețioase (i se va atașa pe mijloc și o fâșie  de bentiță din cupru de 0,5 cm. latime - în imaginea de aici încă nu este atașată) și compozit orgonic specific.

BRATARA FAȚETATĂ - are diametrul interior de 6,5 cm., lătime de 1,8 cm., grosime 0,8 cm., conține o multitudine de pietricele semiprețioase, spirală din cupru, lavandă.

NOTĂ: termenul de execuție este de o săptămână (în funcție de comenzile aflate deja pe rol), iar mai multe informații se găsesc în prospectul atașat coletului.