Translate

CONFERINŢE :







FILM:




Trăiesc în bucurie, linişte interioară, echilibru, înţelegându-i şi acceptându-i pe toţi şi continuând zi de zi să-mi respect valoarea mea fundamentală – LIBERTATEA.


"Fiecare soldat poartă în raniţă bastonul de mareşal".


O SĂ FIE BINE, este nevoie, de optimism şi speranţă. PÂNĂ CÂND ?! (Un Anonim actual).



Un mare Maestru de Qigong, din România (AC), spunea într-una din conferinţele sale: “speranţa înseamnă o dezamăgire amânată” ; aceasta nu înseamnă abandonarea speranţei, ci îndemnul de a face ACUM ceea ce vrei să faci şi ceea ce eşti în stare.

Dar să vorbim despre energia orgonică şi despre orgonite !

Un ORGONIT – prin forma sa, dar mai ales prin compoziţia complexă (diverse cristale din cuarţ, pietre semipreţioase variate, minereuri diferite, răşini naturale, lemn, flori, frunze şi alte compozite – aşa cum le realizăm noi) crează o matrice vie – un miniportal – ce ajută la revigorarea corpului şi însănătoşirea lui.

Modul de funcţionare este simplu şi foarte eficient.

Este ca şi când am avea o porţiune de munte (cu cristalele, pietrele şi minereurile lui) şi de pădure (cu flori, lemne diverse, răşină-seva copacilor) lângă noi, indiferent că suntem acasă, la birou, in trafic, etc. Această energie este pusă în mişcare de diferitele spirale (spirala fiind forma sub care circulă energia…) din interiorul dispozitivelor orgonice şi intră în contact cu energia apei (care este un cristal lichid) ce se găseşte în celulele şi în ţesuturile noastre, astfel calibrându-ne şi aliniindu-ne corpul fizic cu cel energetic şi mărindu-ne astfel corpul de lumină…


Aşadar, se întâmplă ceva conform zicalei: “ dacă Mahomed nu merge (nu poate ajunge) la munte, vine muntele la Mahomed”, iar mai departe totul decurge de la sine - apropo de inteligenţa materiei.

În rezumat…, un ORGONIT este un portal (mai mare, ori mai mic) energetic ce ne ajută la revigorarea corpului şi însănătoşirea lui.

Aveţi aici, diverse modele:

http://putereaorgonului.blogspot.ro/2013/06/catalog-de-produse.html


Pentru alte informaţii sunaţi la:

0728.678.853, sau la: 0751.911.613


Să auzim de la foarte bine în sus !


marți, 13 octombrie 2020

ENERGIE ORGONICĂ PARFUMATĂ…




PERNIŢE TERAPEUTICE CU PLANTE NATURALE, USCATE 

 

    Acestea, la iarnă ne vor plimba prin fân proaspăt cosit, având în compozţie şi flori de câmp (flori de muşeţel), la care am mai adăugat lavandă, busuioc, ori mentă (plante cu atâtea calităţi antiseptice, calmante, etc.). Fânul este ecologic, nestropit cu substanţe de nici un fel - întrucât este folosit în hrana animaluţelor (fân, care oricum are mirosul lui specific de iarbă cu flori, curăţenie…).
    Pentru că nu este bine să amestecăm mai mult de 2 mirosuri, fiindcă se anulează, rămânând cel mai puternic, tipurile de perniţe sînt:
1. - cu fân, plus lavandă;
2. - cu fân, plus busuioc;
3 .- cu fân, plus mentă.


Greutatea este de 330 gr./max.350 gr., iar preţul va fi acelaşi pentru fiecare tip, respectiv 60 lei.
Mărimea lor este de 40 cm./40 cm. şi ambele feţe (şi cea din interior şi cea din exterior) sînt din bumbac 100% - de asemenea, vopseaua este pe bază de apă, ob
ţinută din plante (fără chimicale) şi rezistă la spălat la 30 grade, maxim 40 grade.

 

     Pentru ca faţa exterioară să nu fie des spălată, se poate folosi deasupra ei o bucată de tifon sau pânză subţire (cât să nu obtureze mirosul plantelor din interior), atunci când se stă cu capul pe ea.


Compoziţia şi modelele pot fi schimbate la cerere, după dorinţă, în funcţie de ce mai avem în stoc.



































 

 

vineri, 4 septembrie 2020

BRĂȚARĂ „MERLIN”

 



           În aceste vremuri tulburi, când eterul este încărcat cu energii alambicate, este util orice ajutor. Astfel, am confecționat acest tip de brățară, alcatuiă din: lemn, metal, piatră semiprețioasă - ca sa lucreze în sinergie și cu mai multă putere, ajutându-ne să ne păstrăm câmpul energetic curat.

Brățara arată ca în imagini, este unisex, este de diferite dimensiuni, compusă din: sfere de jasp maro de 6 mm., obsidian negru de 10 mm., lemn de alun de 12 mm., căpăcele de cupru și gută elastică neagră. Pentru a sta fixată bine pe încheietura mâinii este preferabil să îmi scrieți dimensiunea circumferinței.









Descrierea elementelor ce compun brățara

 

Jaspul maro-dungat - promovează procesele mentale și ține în frâu dorințele periculoase, ori mofturile ce pot duce la situații periculoase.

Este foarte util pentru meditația profundă, întemeiată - pentru obținerea rezultatelor dorite. Facilitează regresia în alte vieți, pentru a descoperi cauzele karmice ale bolilor. Este deci o piatră karmică ce îmbunătățește destinul (are efect asupra karmei umane).
Protejează împotriva energiilor negative - fiind una din cele mai puternice pietre protectoare – oferă protecție contra energiilor disturbante, spiritelor agresive, vrăjilor și blestemelor, gândurilor negative, protejează starea de sănătate . Stabilizează și purifică aura, alungă depresia, ridică moralul.
Atrage asupra purtătorului ceea ce are el nevoie mai mult (dar nu neaparat și ceea ce își dorește mai mult). Pe bună dreptate mai este denumită și piatra magicienilor.

Obsidianul negru - este o piatră foarte puternică, ce centrează energia spirituală în planul pământesc, conectând mintea şi emoţiile. Este o piatră care a fost asociată întotdeauna cu spiritele păzitoare care veghează asupra noastră şi are legătură cu protecţia, la toate nivelurile.

În Evul Mediu se considera că această piatră exorcizează demonii. Ca si jaspul maro,  uneori mai este numită şi „Piatra vrăjitorului/magicianului”. Deslușește cauzele unor boli fizice, sau ale unor supărări emoţionale şi ne îndeamnă să ne dezvoltăm, sprijinindu-ne în acelaşi timp.

Dacă simţiţi că dezvoltarea voastră stagnează şi că aveţi nevoie să fiţi scuturaţi, ca să vă puneţi din nou în mişcare, nu există piatră mai bună.

Vindecătorii pot folosi obsidianul negru pentru a-i ajuta pe cei care nu sunt capabili, sau nu sunt dispuşi să se desprindă de trecut. Piatra concentrează viziunea interioară şi oferă răspunsuri directe cu privire la cursul de acţiune care trebuie urmat. Culoarea neagră a pietrei vă permite un acces mai uşor la subconştient. Se spune că este o piatră de viziune, folosită în misiunile vizionare şi în visatul profetic.

Purtarea obsidianului negru ajută la dispersarea negativităţii din jurul corpului fizic, mental, emoţional şi spiritual.

            Din strămoși se știe că alunul este un arbust sacru, un totem al șarpelui. După unele credințe, este suficient să atingi șarpele cu o ramură de alun ca să-l omori, sau să previi mușcatura reptilei.

 Alunul este invocat în descântecele de dragoste, fiind uneori invocat și pentru câștigarea proceselor în curs de judecare.

Bățul (nuiaua) de alun are, în practicile magice, puteri fantastice, astfel : sprijinit de ușă apară casa de răuvoitori, ținut în mânâ orientează pașii omului spre comorile ascunse, încălecat de vrăjitoare o transportă cu viteza gândului unde are nevoie. 

Cu lemnul de alun, respectiv cu o crenguță/nuia, se descoperea izvoarele subterane, funcționând ca o adevarată baghetă magică, sau ansă radiestezică.

           Despre cupru nu are rost să vă mai scriu, fiindcă știm cu toții proprietățile sale deosebite, atât ca protector contra radiațiilor electromagnetice, dar și ca eliminator de toxine din organism, plus utilitățile industriale.

 

Pe lângă acest tip de brățară, vă invit să vedeți încă un alt model, aici:

http://putereaorgonului.blogspot.com/2018/07/bratari-terapeutice.html




luni, 30 decembrie 2019

MULȚUMIM !



DRAGILOR, PENTRU ACUM ȘI PENTRU MAI DEPARTE, SĂ MANIFESTĂM CUM NE DORIM SĂ NE FIE, ÎN CE LUME VREM SĂ TRĂIM ŞI SĂ LĂSĂM ÎN URMĂ "CUM A FOST", BINECUVÂNTÂND TOATE ASPECTELE PE CARE LE-AM EXPERIMENTAT, PE TOŢI SEMENII CARE NE-AU FOST CĂLĂUZE ŞI MAEŞTRI DEOPOTRIVĂ, UNII ALTORA, PE DRUMUL DE LUMINĂ CĂTRE NOI ÎNŞINE 🌟
Haideţi la creat egregorul unei Lumi Minunate, pe care să-l aducem în manifestare în anul 2020 = un an de PATRU, cifră a creației, a echilibrului, a iubirii - un nou început pentru noi toţi ca omenire.
Stă în puterea noastră dacă sîntem uniţi în gânduri luminoase şi în fapte bune ! 💫💖☀️

LA MULȚI ȘI BUCUROȘI ANI !🌟💓

sâmbătă, 7 decembrie 2019

EZOTERICFEST DE IARNĂ



               Vă invităm cu drag la FESTIVALUL EzotericFest TIMIȘOARA, din perioada 11-14 Decembrie 2019, care va avea loc la CASA TINERETULUI din Timişoara, str. Arieș nr. 19 – ediția a  XXIII-a . Programul zilnic este  între ORELE 10.00 și 20.00 – expoziție PARTER și ETAJ, plus 2 săli de conferințe, dar mai multe informații găsiți aici:

https://www.facebook.com/100871274704604/photos/a.100886514703080/126771352114596/?type=3&theater&_rdc=1&_rdr







              În cadrul acestui festival, chiar dacă de această dată nu ne-am propus să susținem conferințe, noi cei de la PUTEREA ORGONULUI, vă așteptăm cu drag la standul nostru expozițional, PARTER (de la intrarea principală, spre dreapta) cu:


PRODUSE  TERAPEUTICE – constând din:

1. - DISPOZITIVE ORGONICE DIVERSE: biogeometrice, pentru gradină, casă, birou, auto, etc.
- mai multe informații despre acestea găsiți aici:
                                          
2. - BIJUTERII ORGONICE (pandantive, brățări, inele).

3. - GENERATOARE DE ENERGIE ORGONICĂ (diverse cristale montate în cadre din cupru suflate cu argint).

4.- BIJUTERII DIVERSE DIN CRISTALE, CU MANDALE ȘI SIMBOLURI EZOTERICE: 
  
5. – PRODUSE ANTIREUMATICE CU MAGNEŢI ŞI CRISTALE DE TURMALINĂ:

          -  CENTURI CERVICALE
          -  CENTURI PENTRU UMERI
          -  CENTURI LOMBARE
          -  GLEZNIERE
          -  GENUNCHIERE
          -  MĂNUŞI TRATARE ARTRITĂ
          -  LENJERIE INTIMĂ

 6.– BIJUTERII MAGNETICE.
  
 7.– DISPOZITIVE ORGONICE CU MAGNEŢI.
  
 8.- MAGNETOSLIM (MAGNEŢI PENTRU SLĂBIT).

 9.- PRODUSE DIN SARE TERAPEUTICĂ DIN SALINA DE LA TURDA: cuburi de sare pentru baie, cu plante, perinițe cu sare, comprese, grunji...

10. - DIVERSE OBIECTE DECORATIVE - figurine cu dragoni, veioză cu dragon, cutiuțe muzicale, semne de carte deosebite, etc.

La etaj, pe partea dreaptă, avem montat aparatul LUVIOM (construit cu mare drag de catre domnul Gheorghe Cohal) unde puteți beneficia de ședinte gratuite.

Vă așteptăm cu drag !💖☀️


NOTĂ


Tot la standul nostru de la parter, pentru cei ce doresc, facem înscrieri (fiindcă încă nu le avem pe stoc), pentru următoarele produse:

-         DIADEMA ATLANȚILOR, BAGHETE, etc. – construite după indicațiile regretatului Dan Seracu.

-         MASCĂ PENTRU OCHI CU GERMANIU-TURMALINĂ, sau GERMANIU-JAD (emite ioni negativi și duce la relaxare și somn profund, îmbunătățirea vederii, întreținere ten).

-         APARAT PENTRU TRATAT RINITA ȘI ALERGIILE -  adoptă lumină laser de nivel scăzut, care este nedureroasă, non-invazivă, fără efecte secundare și are efecte bune, repetate.

-         SMIRNĂ (RAŞINĂ NATURALĂ 100% PENTRU ELIMINARE PIETRE DE LA RINICHI, FIERE, DURERI REUMATICE, etc.).



REAMINTIRE DIN LUNA MAI 2019:

Pe la minutul 13, puțin și despre noi !

https://www.facebook.com/247timisoara/videos/1151871928326089/UzpfSTEwMDAwMTk1MzQ5MDI1ODoyNzA1MDExMjc5NTczOTYy/







luni, 21 octombrie 2019

PSIONATEUR LA PURTĂTOR


DISPOZITIV ORGONIC/ACUMULATOR TIP: CILINDRU

PSIONATEUR + GENERATOR DE FRECVENŢE (ZAPPER) DE 15 Hz



Descriere:

Înălţimea = 8 cm., diametrul = 5 cm.,  conţine:  un cristal de cuarţ alb – central, de 6, 5 cm. lungime şi 2 cm., grosime;  pietre semipreţioase mai importante, ca : cristale de cuarţ amorf, de culoare  alb-lăptos, hematite, turmalină neagră, ametist, spirale din cupru tip Arhimede; compozit orgonic specific,  aşezat în straturi organice/anorganice (alamă, oţel, cupru, zinc, aluminiu - contra radiaţiilor electromagnetice, răşină de brad- pe interior şi sticla organica pe exterior, lemn de stejar, lemn  de nuc).

Beneficii :

Energia lui ne ajută la împământare, la restabilirea armoniei interioare, a echilibrul emoţional, contribuind astfel  la refacerea chakrei unificate, iar cu o astfel de bobină la care este ataşată un zapper, beneficiile se multiplică.
Acest tip de PSIONATEUR se activează  după  aproximativ 5 minute de la pornirea zapărului, fiind benefic  la susţinerea amplificată în timpul meditaţiilor.
Bun pentru meditaţii, relaxare, terapii locale, transformare-purificare energii, protecţie şi energizare întreaga locuinţă, sau spaţiu de lucru şi foarte bun şi la purtator – buzunar mai mare, geantă/poşetă, bord autoturism, etc.
Favorabil si pentru gradină; adună şi transformă energiile negative şi nodurile Hartmann.
Vindecă plante şi animale.
Specialiştii îl pot folosi şi pentru vindecări la distanţă.

Mod de utilizare şi întreţinere:


   -  pentru protecţia locuinţei, pe birou lângă calculator,  
      lângă pat, sub pat, la purtator, etc.
  -   pentru terapii locale (purificând energiile, energizând şi echilibrând);
  -   nu necesită o curăţare gen cristale/pietre, fiind 
       prin construcţia sa un purificator (energie orgonică) ;
  -   nu se sterge cu apă sau alte lichide;
  -   nu se scapă, pe jos - fiind casabil;
  -   nu se ţine lângă surse de foc deschise;
  -   când beculeţul verde al zaperrului  pâlpâie, se va schimba bateria 
      alcalină cu una nouă.








Pentru mai multe informaţii privind PSIONATEUR-ul  accesaţi: 



Costul unui astfel de dispozitiv este de 290 lei, iar dacă se doreşte doar zapper tip Hulda Clark, găsiţi informaţii aici: